La Parohia Sf. Gheorghe - Orbic din Buhuși a fost oficiată duminica 20 feb. a.c. , orele 16:00, o slujbă de mulțumire și binecuvântare a lucrărilor înnoitoare desfășurate în ultimul timp aici: reabilitarea termică a sfântului lăcaș și a casei de prăznuire prin montarea a doua centrale termice. Slujba a fost oficiată de PS Ioachim Băcăuanul și un sobor impresionant de preoți. Din soborul de preoți au facut parte: Pr. Vasile Cozma – Protoiereu al Protoieriei Buhuși, pr. Inspector eparhial Segneanu Laurențiu, pr. Breahnă Puiu Constantin - parohia Sf. Nicolae Buhuși, pr. Radu Cezar – parohia Sf. Nicolae Buhuși, Pr. Viorel Gavril – parohia Sf .Înviere Buhuși, pr. Moldovan Ștefan – parohia Sf. Înviere Buhuși, pr. Pelin Florin – parohia Sf. Trei Ierarhi Buhuși, pr. Rugină Claudiu – parohia Sf. Trei Ierarhi Buhuși, pr. Lupan Nelu - parohia Valea lui Ion, pr. Sbârcea Romeo - parohia Blăgești, pr. Căsăneanu Gheorghe - parohia Țârdeni, pr. Ursache Gheorghe - parohia Bărcu, pr. Rotaru C-tin –parohia Bârjoveni II, pr. Vasile Teacă - parohia Galbeni, pr. Ilisei Laurențiu - parohia Izvoare Bacău, protosinghel Ieronim Gheorghiță - eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Roman, protosinghel Nicodim Bițic, arhid. Ciprian Ignat – secretar eparhial și arhid. Iulian Mușat. Au participat autorități centrale și locale: d-na senator Elena Mitrea, d-nul consilier județean Mihai Pristavu, d-nul consilier local Ștefan Macovei, d-nul Viceprimar Vasile Zaharia. La finalul slujbei PS Ioachim Băcăuanul a adresat felicitari preotului paroh Bârjovanu Gheorghe și credincioșilor prezenți pentru lucrările înnoitoare săvârșite aici, într-un timp atât de scurt. De la venirea noului preot paroh Bârjovanu Gheorghe în parohie, începand cu luna noiembrie 2010, biserica a fost racordata la gaz metan, a fost introdusă sonorizarea și încălzirea centrală. Pe prima pagină a Sf. Evanghelii aflată pe Sf. Masa a bisericii Sf. Gheorghe Orbic, Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul a consemnat următoarele: Insemnare ,, Astazi 20.02.2011 am săvârșit slujba Vecerniei în Biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe din parohia Orbic, orașul Buhuși. Vecernia a fost și un prilej de mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile care au fost revărsate din belșug peste credincioșii acestei comunități precum și al noului preot paroh Gheorghe Bârjovanu, numit recent în această comunitate; mulțumire lui Dumnezeu am adus și pentru faptul, că tot de curând, am redeschis, în acest oras, sediul Protopopiatului Buhuși, numind ca protopop pe părintele Vasile Cozma. Am mai mulțumit lui Dumnezeu pentru binefacerile care au fost revărsate asupra tuturor preoților și credincioșilor, precum și călugărilor și călugărițelor din acest ținut al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Am convingerea că , pe mai departe, credincioșii și preoții noștri vor promova valorile Sfintei noastre Ortodoxii și tot ce statornicește identitatea noastră națională și spirituală. Binecuvântăm lucrările înnoitoare ale credincioșilor și preotului paroh din Orbic și din împrejurimi, rugând pe Dumnezeu, cel în Treime lăudat, să fie, pe mai departe, ocrotitorul, providențiatorul și ajutătorul dreptmăritorilor Săi creștini. Fie Doamne, mila Ta spre noi care nădăjduim întru Tine! Binecuvântează Doamne și scrie în cartea vieții pe cei ce iubesc bunăcuviința casei Tale!,, După oficierea slujbei de mulțumire a avut loc o agapă creștină, în Așezământul social-filantropic ,,Casa păinii,,- oferită cu dragoste și generozitate de gazde. |
Evenimentul a fost mediatizat la:
Agenția de știri ,,Basilica,, a Patriarhiei Române: CITEȘTE AICI
Ziarul ,,Lumina,, din 23 februarie 2011 CITEȘTE AICI
TV Trinitas - Jurnalul de stiri din data de 21 februarie 2011 h. 18:00 si 22:00 min. 3.40 si 4.30 din Jurnal. VIDEO AICI
În cursul după amiezii de duminică, Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar Ioachim Băcăuanul s-a aflat şi în mijlocul credincioşilor din cartierul Orbic, din Buhuşi.
„Am rânduit un nou preot tanar, dinamic, care în ultimele luni a reorganizat parohia. Mai întâi s-a făcut o rugăciune de mulţumire pentru darurile pe care Dumnezeu le revarsă asupra acelei comunităţi şi după aceea s-a făcut redeschiderea aşezământului social-filantropic pe care l-am intitulat Casa pâinii. Aşezământul acesta era deja construit, dar a fost reorganizat de noul părinte paroh şi va fi un aşezământ care va răspunde la greutăţile şi necazurile acestor familii defavorizate din zona Orbicului”, a spus Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, după cum informează TRINITAS TV.