În cuvântul de învăţătură părintele paroh a precizat că viaţa noastră trebuie să fie în conformitate cu voia lui Dumnezeu.
„Acest bogat şi frumos canon este în acelaşi timp meditaţie biblică şi rugăciune de pocăinţă. Canonul Sfântului Andrei Criteanul este un dialog al omului păcătos cu propria conştiinţă luminată de citirea Sfintei Scripturi. Sufletul care se pocăieşte plânge pentru că nu a urmat pilda luminoasă a drepţilor virtuoşi, ci robia patimilor arătate în mulţi păcătoşi dintre care unii nu s-au pocăit, iar alţii s-au mântuit tocmai fiindcă s-au pocăit. Rugăciunea Vameşului Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine păcătosul devine în Canonul Sfântului Andrei Criteanul ritmul şi respiraţia pocăinţei în stăruitorul stih Miluieşte-mă Dumnezeule, miluieşte-mă!,,
Canonul cel Mare se cântă în Biserică, la începutul Postului Mare, tocmai pentru a arăta că toţi oamenii au nevoie de pocăinţă.
Citit în primele patru zile din întâia săptămână a Postului Mare şi integral în Joia din săptămâna a cincea, Canonul cel Mare, datorită gândurilor înălţătoare pe care le transmite, temelor necesare în viaţa fiecăruia (smerenia, pocăinţa, străpungerea inimii), precum şi a profunzimii sale, devine un îndreptar şi un îndrumar pentru viaţa noastră. Conţinutul Canonului Mare este unul duhovnicesc, un profund dialog al omului păcătos cu propria conştiinţă, care-i atrage atenţia asupra celor săvârşite. Se poate observa alternanţa a două planuri: sufletul păcătos care-şi plânge păcatele pentru că nu a urmat calea drepţilor, ci a urmat largul drum al rătăcirii şi care din străfundurile inimii strigă: 'Iartă-mă! Păcătuit-am la cer şi înaintea Ta!', şi cel al fiinţelor umane ajunse la starea de îndumnezeire, prin pocăinţă.
