marți, 16 august 2011

Sfânta Icoană Făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Trifești în Parohia Orbic




În Parohia Sf. Gheorghe-Orbic, Protoieria Buhuşi, din jud. Bacău, în perioada 7-9 august 2011, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a avut loc pelerinajul intitulat: ,,Căutaţi pacea cu toţii şi sfinţenia fără de care nimeni nu v-a putea vedea pe Dumnezeu,, - cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Trifeşti,jud. Neamţ.









Pelerinajul s-a desfășurat după următorul program:


Sâmbătă 6 august
Orele 7-11 Utrenia și Sfânta Liturghie la Schimbarea la Față
Orele 17:00 Vecernia urmată de o cateheză intitulată: ,,Icoana – fereastră spre cer,, suținută de pr. Silviu Stoica de la Parohia Onișcani, cu participarea tinerilor din comunitate, cu  organizarea în încheiere, a unei tombole câştigătoare pentru toţi participanţii.

Duminica 7 august

Orele 7-11 Utrenia și Liturghia Duminicală cu predica zilei și îndemnul către credincioși de a participa la procesiune cu mic cu mare(toata suflarea)

Orele 16:00- Întâmpinarea Icoanei făcătoare de minuni, cu sosire din direcția Bacău, la Gura Orbicului(intersecția DN 15 Bacau – Piatra Neamț cu DJ 158 Km. 0, str. Orbic direcție de mers către Români, Neamț. Procesiune și deplasare în coloană către Biserica Sf. Gheorghe Orbic  2 Km. timp de mers 15-20 min.






















Intrarea în Sf. Biserică....Orele 16:45-  ,,Aparatoare Doamnă..,  Acatistul Maicii Domnului
Orele 17: 15 – 18:00 Concert de muzica religioasă
invitat  preot Ștefan Moldovan – parohia Sf. Înviere Buhuși(15min.)

muzica intrumentală(orgă) - ,,Ave Maria,,F.  Schubert – interpret tânărul Robert Zachman
poezii creștine interpretate pe fond muzical de tânara Roxana Zachman și Leonard Zachman (15min.)

orele 20:00 - Paraclisul Maicii Domnului
orele 22:00 - Acatistul Adormirii Maicii Domnului cu participarea monahilor de la M-rea Runc



   - agapa creștină în Așezământul ,,Casa Pâinii,,
Luni  8 august
Orele 7:00- 10:30 Utrenia și Sfânta Liturghie

Orele 17:00- Paraclisul Maicii Domnului urmat de o cateheză intitulată:,,Maica Domnului – ocrotitoarea copiilor,, suținută de D-nul Mihai Macovei – prof. de religie la Colegiul ,,Ion Borcea din Buhuși,
cu  organizarea în încheiere, a unei tombole câştigătoare pentru toţi participanţii.
Orele 22:00 Paraclisul Maicii Domnului cu participarea monahiilor de la M-rea Ciolpani

- agapă creștina în Așezământul ,,Casa Pâinii,,

Marti 9 august
Orele  7:00 - 10 Utrenia și Sfânta Liturghie
Orele 10:30  - 11:30  Taina Sfântului Maslu

Orele 16:00-Plecarea Icoanei f
ăcătoare de minuni din fața bisericii.




„ Acest pelerinaj, cu Icoana Maicii Domnului de la Trifeşti, a fost un bun prilej de împrospătare a vieţii spirituale şi de întărire a credinţei,un izvor de bucurie, iubire şi luminare interioară a credincioşilor. Predicile, rugăciunile, slujbele și cântările religioase, au făcut din acest pelerinaj, o lucrare misionară prin care s-a manifestat taina iubirii lui Dumnezeu pentru oameni şi a iubirii oamenilor faţă de Dumnezeu [...],Pelerinajul s-a dorit a fi și un îndemn în a păstra cu sfințenie însemnele religioase, simbolurile creștine,obiceiurile și datinile sfinte, pentru ca tăvălugul globalizării să nu ne poată înghiți tot ceea ce a mai rămas creștinesc și românesc în noi – credința și cultura străbună,, - a declarat părintele paroh Gheorghe Bârjovanu de la parohia Sfântul Gheorghe – Orbic.

La Pelerinaj au participat mulțime de credincioși buhușeni și din împrejurimi, autoritați centrale și locale.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu